O veche legendă ne stârneşte curiozitatea de a porni într-o aventură de câteva ore care să ne dovedească dacă e şi un sâmbure de adevăr la originea istorioarei. Ghidul nostru de astăzi va fi un cunoscător al zonei  şi a poveştilor bunicilor, un vechi prieten din partea locului, Alexandru Bulacu, zis şi Zimbru. 

    Se povesteşte că în urmă cu mulţi ani un locuitor al satului Peşteana a plecat cu carul tras de doi boi, cei mai mari si mai frumoşi din tot satul, să-şi aducă lemne pentru gospodărie.  Le-a spus vecinilor pe ce drum o să apuce şi aceştia l-au sfătuit să nu treacă pe la mlaştina de la marginea pădurii, că poate fi inşelătoare şi să nu păţească ceva.  Ei bine, omul nostru cel hotărât a plecat totuşi pe acel drum.  Când a căzut seara sătenii au început să-şi facă griji şi au hotărât să plece în căutarea săteanului nostru gândindu-se la ce poate fi mai rău: să nu care cumva să fi căzut un lemn şi să-l omoare. Au aprins făclii şi au pornit pe urmele carului şi ce să vezi: acestea duceau pe drumul ce ieşea din sat pe la mlaştină... Mare le-a fost mirarea când au văzut că urmele carului intrau în mlaştină şi nu ieşeau pe niciunde, indiferent de câte ori au înconjurat sătenii lacul ce înghiţise omul nostru cu car şi boi cu tot. Din acea clipă, sătenii au numit locul ca fiind „Tăul fara fund”.

Drumul nostru porneşte de la Haţeg, pe drumul naţional 68, spre Caransebeş, iar după 10 kilometri cotim la dreapta, urmând indicatorul rutier spre satul Peşteana. Aici facem un prim popas ca să admirăm frumuseţile care ni se aştern la picioare: Depresiunea Haţegului  mărginită la vest de Porţile de Fier ale Transilvaniei şi piciorul Munţilor Ţarcu, la sud de Masivul Retezat cu al său Parc Naţional, la est de Munţii Şurianu ce ascund în inima lor cetăţile dacice, iar la nord de Munţii Poiana Ruscă ce adăpostesc minunatul Ţinut al Pădurenilor.

Ne trezim din visare si pătrundem în sat, unde la prima intersecţie un indicator ne indreapta calea spre stanga, prin inima satului. Pe partea dreapta trecem pe la Muzeul Satului Hategan si apoi in stanga ne opreste biserica de secol XIII.  Trecem primul pod de pe dreapta si lasam aici masina. Ne incaltam bocancii si ne inarmam cu aparatele de fotografiat, gata sa urmam cararea din fata noastra. Panta lina si inverzita ne indeamna sa pasim alert spre taul si legenda  lui.

Daca nu am fi stiut legenda nici nu am fi fost impresionati de mlastina ce se arata la poalele padurii. Dar numai dupa ce am intrat in mlastina descoperim ca tot locul este acoperit de vegetatie care de fapt pluteste pe apa. Ochiul curios descopera acum cu bucurie o noua minunatie: micuta Drosera rotundifolia, o planta carnivora, pe cat de mica pe atat de frumoasa. De teama sa nu ne patrunda apa in bocanci ne urcam pe dealul ce se ridica langa mlastina. Abia acum descoperim cat de frumos se vede de aici intreaga Tara a Hategului si Masivul Retezat. Merita intradevar sa fie prima destinatie ecoturistica din Europa. Fotografiile pot sa depuna marturie in sprijinul afirmatiilor noastre si chiar sa tina loc de invitatie: te asteptam in Tara Hategului – Retezat!